În perioada 1992 - 2005 am desfăşurat aceaşi activitate şi anume aceea de evaluator bunuri patrimoniale, în special proprietăţi imobiliare: construcţii şi terenuri.
Complementar, în ultimii doi ani am redactat pe calculator o carte unică în ROMÂNIA, EUROPA şi după ştiinţa mea din informaţiile obţinute prin navigare pe INTERNET şi în lume. Aceasta se numeşte: "STATISTICA APLICATIVĂ pentru MODELAREA EVALUĂRII IMOBILIARE" -312 pagini format A 4 şi are ca referinţe bibliografice literatura de specialitate din SUA, Canada şi România.
Cartea respectivă prezintă în sinteză, întreaga experienţă acumulată de subsemnatul în aproape 15 ani de activitate în acest domeniu şi aş dori ca la vârsta pe care o am să nu las nevalorificate cunoştinţele acumulate de mine.
Deoarece în calitate de pensionar cu o pensie de 200 $ / lună, nu îmi pot permite să subvenţionez editarea cărţii ( în prezent în ROMÂNIA editurile nu funcţionează conform legii privind drepturile de autor, acestea neimplicându-se în încheierea de contracte pentru cesionarea drepturilor de autor), vin cu rugămintea la Dvs. pentru o SPONSORIZARE în vederea editării cărţii.
Precizez că în momentul de faţă, sunt SINGURA persoană din România care obţine VALOAREA DE PIAŢĂ pentru proprietăţi imobiliare bazat pe statistica aplicativă, restul evaluatorilor din ROMÂNIA practicând metode tradiţionale de evaluare, metode care în SUA şi Canada în prezent sunt trecute în istorie.
Cartea este de largă utilitate pentru un număr mare de persoane şi anume: toţi evaluatorii de bunuri imobiliare , băncile comerciale, societăţile de asigurări, primăriile teritoriale, agenţiile imobiliare, societăţi comerciale şi persoane fizice interesate în obţinerea valorii de piaţă pentru bunuri care doresc să le tranzacţioneze la vânzare - cumpărare.
Conţinutul cărţii în prezent este agreat de instituţii de învăţământ superior din Timişoara, pentru prezentare în cadrul cursurilor universitare sau
post universitare. De asemenea, Asociaţia Natională a Evaluatorilor din România este deosebit de interesată în promovarea conţinutului cărţii la cursurile şi seminariile de perfecţionare în domeniul evaluărilor imobiliare.
Referitor la conţinutul cărţii, detalii sunt prezentate la adresa: www.imobiliare.wetpaint.com.
De asemenea se pot obţine informaţii la adresa de email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it., unde pot fi transmise întrebări de Dvs. pentru lămuriri adiacente conţinutului acestei scrisori.
Dacă prin decizia Dvs. confirmaţi sprijin pentru editarea cărţii, sponsorizarea poate fi efectuată pentru titular PAŞCA IULIU la BANCA TRANSILVANIA CONT RO39BTR203602201B30729 pentru plati in $.
Rog să reţineţi, că dorinţa mea nu este de a obţine avantaje materiale din această sponsorizare, singurul scop fiind acela de a scoate pe piaţă pentru difuzare cartea: "STATISTICA APLICATIVĂ pentru MODELAREA EVALUĂRII IMOBILIARE" , în vederea alinierii activităţii din domeniul evaluărilor imobiliare în ROMANIA, la principiile moderne ale economiei de piaţă care se aplică în SUA şi CANADA.
Rog să reţineţi, că dorinţa mea nu este de a obţine avantaje materiale din această sponsorizare, singurul scop fiind acela de a scoate pe piaţă pentru difuzare cartea: "STATISTICA APLICATIVĂ pentru MODELAREA EVALUĂRII IMOBILIARE" , în vederea alinierii activităţii din domeniul evaluărilor imobiliare în ROMANIA, la principiile moderne ale economiei de piaţă care se aplică în SUA şi CANADA.