Mulţi dintre prietenii mei români au râs când i-am întrebat dacă nu au nevoie de Estate Planning. Una dintre prietenele mele foarte bune, medic neurolog, foarte mucalită, îmi spune: “Da’ ce crezi tu, dragă, că eu sunt parte din familia Ewing? Eu n-am nici un “estate” de planificat.” “Ei, aici greşeşti”, i-am răspuns. Toţi avem “estate”, pentru că “estate” înseamnă tot ce deţii: conturi bancare, conturi de investiţii, fondul de pensii, asigurări de viaţă, casă, maşina, colecţia de tablouri, setul de vase primit de la soacră-ta, cadoul de nuntă, pe care îl urăşti din tot sufletul, bijuterii, mobilă, haine, electronice, contul de Facebook, pozele de pe Instagram, etc. În SUA, dacă ești cetățean american sau rezident permanent, până și bunurile pe care le deții în România sau în alte țări pot fi impozitate la moarte, în anumite cazuri. Vom intra în detalii mai târziu.


---------------------

Sursa Articolului: Hora in America (Thank you Natalia Ghilascu!)

Absolventă a Facultăţii de Drept, Universitatea Bucureşti, Anca Rusu Abbas a practicat dreptul în Bucureşti din 1995 până în 2001, când a ajuns în San Francisco, fiind acceptată la un program de master de prestigioasa Facultate de Drept Hastings College of the Law. Pasionată de drept, Anca a trecut examenul de Barou în 2006 şi este membru al Baroului din California.

În 2015, Anca a început un al doilea Master, de data aceasta în Estate Planning şi Probate la Golden Gate University în San Francisco, pe care l-a a absolvit “with honors”. Deşi Anca practică dreptul și locuieşte cu soţul şi fetiţa ei în California, nu şi-a uitat niciodată “rădăcinile” româneşti, şi este implicată în câteva organizaţii şi grupuri care promovează egalitatea în drepturi şi “social justice”.

Într-o zi ploioasă din noiembrie, 2008, prima zi ploioasă din acel an, s-a născut fetiţa mea Anna. Bineînţeles că a fost cel mai frumos copil pe care l-am văzut vreodată, şi bineînţeles că nu aveam cum să fiu foarte obiectivă. După ce am adus-o acasă de la spitalul din Santa Monica, California, şi după ce lucrurile au intrat într-o nouă normalitate, au început să-mi treacă prin cap fel de fel de gânduri legate de copilul meu, de această minune mică care nu mă lăsa să dorm. Deloc. Cam vreo două luni. Şi una din întrebările care-mi revenea în minte obsesiv, ca un carousel gol, care se învârtea pe o melodie auzită doar de mine, era “Ce se întâmplă cu Anna dacă eu şi soţul meu murim mâine?

Cine are grijă de ea? Cine are putea să o crească şi să o iubească la fel de mult ca noi?” Odată ce gândul a prins rădăcini în mintea mea, şi aşa destul de tulbure de nesomn, am început să caut cu înfrigurare un răspuns. Şi aşa am ajuns să practic Estate Planning. Poate că unii dintre cei care citesc acest articol sunt deja familiari cu noţiunea de “Estate Planning”, dar mulţi dintre românii care locuiesc în SUA nu au auzit despre acest concept şi nu sunt familiari cu el.“Estate Planning” înseamnă să-ţi faci un plan de succesiune, să planifici cine primeşte bunurile pe care le posezi, şi ce primeşte fiecare moştenitor. Planul de succesiune nu înseamnă numai crearea un testament (numit “will”), ci şi a unui “trust”. Ce este un trust? În traducere directă “trust” înseamnă “încredere”.

Conceptul de “trust” este specific legislației Anglo-Saxone, şi datează încă secolul al XII, din perioada cruciadelor, când cei plecaţi, numiţi Trustor, în trecut numit “feoffor” îşi încredinţau averea unei persoane, numită “feoffee” şi mai târziu Trustee, pentru ca această persoană să aibă grijă de avere, şi la timpul potrivit să o dea înapoi copilului sau nepotului beneficiar. Conceptul a evoluat, dar ideea a rămas aceeaşi; în ziua de azi, un “trust” este un contract legal între o persoană care se numeşte “Grantor” sau “Trustor”, care îşi dă averea unei persoane numite “Trustee”, care la rândul său administrează trustul în favoarea unui beneficiar. Trustul este considerat o entitate legală, separată şi distinctă de o persoană individuală. Trusturile pot fi revocabile şi irevocabile, dar vom intra în detalii mai târziu.

Mulţi dintre prietenii mei români au râs când i-am întrebat dacă nu au nevoie de Estate Planning. Una dintre prietenele mele foarte bune, medic neurolog, foarte mucalită, îmi spune: “Da’ ce crezi tu, dragă, că eu sunt parte din familia Ewing? Eu n-am nici un “estate” de planificat.” “Ei, aici greşeşti”, i-am răspuns. Toţi avem “estate”, pentru că “estate” înseamnă tot ce deţii: conturi bancare, conturi de investiţii, fondul de pensii, asigurări de viaţă, casă, maşina, colecţia de tablouri, setul de vase primit de la soacră-ta, cadoul de nuntă, pe care îl urăşti din tot sufletul, bijuterii, mobilă, haine, electronice, contul de Facebook, pozele de pe Instagram, etc. În SUA, dacă ești cetățean american sau rezident permanent, până și bunurile pe care le deții în România sau în alte țări pot fi impozitate la moarte, în anumite cazuri. Vom intra în detalii mai târziu.

În California, dacă valoarea totală a bunurilor pe care le deţii la moarte este sub $166,250 (în 2020) şi nu deţii nici o proprietate imobiliară, rezidențială sau comercială, eşti norocos, pentru că nu ai nevoie de estate planning. Moştenitorii tăi vor depune la bănci o declaraţie numită “Small Estate Affidavit”, sau “Affidavit of collection of personal property “, care este o declaraţie notarizată, făcută pe propria răspundere de cei are au drepturi de succesiune, în care aceştia îşi declară calitatea de moştenitori, şi cer instituțiilor bancare să elibereze sumele existente în conturile celui decedat. Fiecare stat are formulare specifice şi chiar şi “pragurile” sunt diferite, dar ideea este aceeaşi. De exemplu, În Illinois, pragul pentru depunerea unui Small Estate Affidavit este $100,000. În Alabama, este doar $15,000.

Dar ce se întâmplă dacă valoarea totală a posesiunilor tale depăşeşte suma prevăzută de statul tău pentru Small Estate Affidavit şi nu ai un trust? Ei, atunci ai nevoie de un “probate attorney”. De ce? Pentru că în acest caz va trebui să iniţiezi o acţiune în instanţă. Instanţa respectivă se numeşte Probate court, iar acţiunea pe care o iniţiezi, fie personal, dacă eşti curajos sau inconştient, sau pe care o depune în instanță avocatul pe care l-ai angajat, se numeşte “Petition for Probate”.

În statele în care procedura succesorală e foarte complexă, ca Texas şi California, această procedură durează aproape un an, toate documentele sunt publice, şi este foarte scumpă. În California, taxele judecătoreşti şi de publicaţie sunt peste $1,000. Onorariul avocaţial este reglementat prin lege, şi nu este negociabil: 4% din prima $100,000, 3% din următoarea $100,000, 2% din următoarele $800,000 şi 1% pentru restul. Ca să vă dau un exemplu şi mai concret, la o avere de $1,000,000, onorariul avocatului este $24,000, şi nu este negociabil. Tot atât primeşte şi executorul testamentului, sau în absenţa testamentului, executorul numit de instanţă, încât se ajunge la un total de peste $50,000 (incluzând şi cheltuieli de judecată).

Situaţia este identică şi pentru cei care decedează şi au deja un testament (will). Moştenitorii nu vor putea obţine bunurile lăsate moştenire până când nu se termină acţiunea în Probate court. Singura modalitate de a evita probate court este să contactezi un avocat specializat în estate planning, care îţi va crea un estate planning package. Ce include acest package: în primul rând, un trust revocabil, testamente pentru soţ şi soţie (numite wills), împuterniciri avocaţiale pentru finanţe, numită “Powers of Attorney” şi împuterniciri de sănătate numite “Advance Health Care Directives”.

Dacă crearea unui trust este esențială pentru evitarea instanţei de probate, testamentul (will) are şi el un rol foarte important. Este de reținut faptul că succesiunea va ajunge în instanța de probare chiar dacă există un testament. Dacă defunctul a lăsat în urmă un testament valid, instanța va implementa dorințele defunctului, așa cum apar în testament.

Tot în testament, şi nu în trust, cei care au copii minori vor putea desemna o persoană care va avea grijă de copiii minori în cazul în care ambii părinţi decedează. Această persoană se numeşte „guardian”. În cazul în care ambii părinţi decedează şi nu există un testament, copiii pot ajunge să fie crescuţi de bunici, fraţi sau surori, care poate nu ar fi fost prima, şi poate nici cea de-a doua opţiune a părinţilor. În cazul în care nimeni nu vrea să crească copiii, aceştia vor ajunge în grija statului american în foster care, coşmarul fiecărui părinte.

Pentru mai multe informaţii legate de estate planning, contactaţi un avocat din statul în care domiciliaţi. Pentru cei din California, nu pregetaţi să mă contactaţi la [email protected], sau să sunaţi la (415) 412-7321. Pentru mai multe informaţii puteţi vizita website-ul firmei noastre la abbaslawgroup.com.

Anca Rusu Abbas, Esq., JD, LLM


Please login to post a comment.