Mexicanul Carlos Slim a devenit cel mai bogat om din lume
  
Magnatul mexican Carlos Slim a devenit cel mai bogat om din lume, cu o avere estimata la 67,8 miliarde de dolari, depasindu-l pe fondatorul Microsoft, Bill Gates, potrivit unei publicatii financiare mexicane, citata de Reuters.

Cresterea cu 27% in perioada martie - iunie, a actiunilor America Movil, cel mai mare operator de telefonie mobila, controlat de Slim, a facut ca averea magnatului sa o depaseasca cu 8,6 miliarde de dolari pe cea a lui Gates, a declarat Eduardo Garcia, fondatorul revistei Sentido Comun.

Garcia a estimat ca in acest moment averea lui Bill Gates se ridica la 59,2 miliarde dolari.

Conform revistei Forbes, in luna aprilie Carlos Slim a urcat pe locul secund in ierarhia celor mai bogati oameni din lume, depasindu-l pe miliardarul Warren Buffett.

Forbes a luat aceasta decizie dupa ce holdingul Carso si operatorul de telefonie fixa Telmex au inregistrat castiguri substantiale, in vreme ce actiunile Berkshire Hathaway, companie controlata de Buffett s-au depreciat.

In urma cu trei luni, Sentido Comun arata ca averea lui Carlos Slim o depasea cu putin pe cea a lui Gates, insa in prezent diferenta s-a accentuat.

"Cand l-am pus pe Slim pe primul loc, in urma cu trei luni, Forbes l-a urcat pe locul al doilea cateva zile mai tarziu. Sa vedem daca situatia se va repeta", a declarat pentru Reuters, Eduardo Garcia.

Garcia, care foloseste metodologia Forbes pentru a calcula averile miliardarilor americani, a declarat ca aprecierea cu 5,7% a actiunilor Microsoft in al doilea trimestru nu se compara cu cresterea substantiala a titlurilor companiilor detinute de Slim.

Oficialii Forbes nu au putut fi contactati pentru informatii.

Actiunile Telmex s-au apreciat cu 11% in al doilea trimestru al 2007, iar cele ale bancii Inbursa, detinuta tot de Slim, s-au apreciat cu 20%.

Slim controleaza, alaturi de familia sa, o avere reprezentand 8% din Produsul Intern Brut (PIB) al Mexicului. Daca averea lui Gates ar avea aceeasi pondere din PIB-ul Statelor Unite, acesta s-ar ridica la 13.000 de miliarde de dolari, valoare mai mare de 17 ori decat nivelul actual.