Chemare pentru biserica demnităţii româneşti din Scandinavia

                                                                 Fraţi români de pretutindeni,

  Capitala Suediei este în prezent un loc cu un potenţial uriaş pentru recâştigarea percepţiei pozitive în Europa a românilor aflaţi în afara ţării. La Stockholm, încep în aceste zile lucrările unui proiect românesc extrem de ambiţios, iniţiat şi dezvoltat aici. Acesta se va integra perfect în peisajul scandinav, va  evidenţia valorile spirituale autentice ale poporului român, va contribui la integrarea mai bună în societatea suedeză precum şi la dialogul multicultural din complexa societate scandinavă. Centrul proiectului este o biserică maramureşană din lemn în jurul căreia un complex arhitectural destinat activităţilor culturale, sociale şi dialogului ecumenic va fi locul din care pornesc acţiuni concrete menite a aduce o contribuţie importantă la dezvoltarea patrimoniului cultural românesc şi promovarea sa  în armonie cu valorile societăţii suedeze şi europene, în general.
  Primarul oraşului Stockholm a apreciat că acest proiect este "unic pentru Europa de Nord".
 După încercări asidue din partea Asociaţiei Culturale româno-suedeze "Frăţia" în colaborare cu Biserica Ortodoxă Română "Adormirea Maicii Domnului" din Bredang, s-a reuşit obţinerea din partea statului suedez a 9000 metri pătraţi de teren, în Capitala Suediei pentru realizarea proiectului construirii noii biserici ortodoxe, cu arhitectura tradiţional-românească şi a complexului cultural.
 Pe lângă biserica de lemn, care va fi ridicată cu sprijinul fraţilor noştri români, şi nu numai, Centrul Intercultural din Stockholm va cuprinde: casă de cultură (cu săli de conferinţe, sală de teatru, sală de spectacole, ateliere meşteşugăreşti ş.a.), şcoală şi grădiniţă românească, muzeu, foişor pentru oficierea slujbelor religioase în aer liber etc.
  Comunitatea românilor din Suedia are astfel posibilitatea de a câştiga, în numele şi spre folosul tuturor fraţilor noştri, respectul Europei, într-o capitală europeană a unei foarte importante ţări care deţine până la sfârşitul anului 2009 preşedinţia Comisiei Europene.
   Această realizare este aşteptată de 20 de ani atât de enoriaşii bisericii cât şi de Asociaţia Frăţia. Prin realizarea proiectului se deschide posibilitatea răspândirii unei arhitecturi maramureşene unice în Suedia şi care va fi sub protecţia UNESCO.
   Arhitectura întregului complex maramureşean a fost realizată de către arhitectul român Dorel Cordoş iar sculptorul artizan Viorel Mihiş din localitaea Baba, Maramureş, a făurit în totalitate mobilierul sfântului locaş, iconostasul şi decoraţiunile exterioare ale bisericii, urmând ca la Stockholm să sculpteze porţile maramureşene şi decoraţiunile exterioare ale casei de cultură. Biserica de lemn se află în prezent în Maramureş, la Poienile Izei, şi a fost executată de către preotul Ion Pop, împreună cu meşterii săi.
   Terenul pe care se doreşte construirea bisericii a fost obţinut în vara anului 2006, în urma unor demersuri făcute de preotul Gheorghe Borca din Parohia Ortodoxă Română "Adormirea Maicii Domnului" Bredang-Stockholm şi de conducerea Asociaţiei "Frăţia", Elena Borca (preşedinte) şi Mirela Muth (vicepreşedinte).
 Piatra de temelie pentru prima biserică ortodoxă română de lemn, în stil maramureşean, din nordul Europei a fost pusă  duminică, 26 aprilie 2009,  la Stockholm, după Sfanta Liturghie arhierească oficiată de către Înalt Prea Sfinţitul Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului, împreună cu Preasfinţitul Macarie Drăgoi, Episcopul Europei de Nord, alături de un sobor de preoţi şi diaconi.
  Viziunea noastră este aceea că prima biserică românească ridicată în Suedia şi în Scandinavia va deveni pentru locuitorii din regiune un forum care va întări mai mult relaţiile apropiate dintre cultura română şi ceea suedeză, cât şi relaţiile dintre artă şi credinţă.
  Aici, tineretul poate învăţa să ducă mai departe moştenirea noastră culturală şi în acelaşi timp să primească o preocupare constructivă. Acesta va fi şi un punct de întâlnire ecumenic pentru toate bisericile din regiune.Toate părţile complexului vor funcţiona conform normelor suedeze şi vor fi deschise pentru toţi cei interesaţi.
  Sămânţa spirituală a strădaniei preotului paroh Gheorghe Borca începută încă de acum 23 de ani, (alăturându-i-se, în urmă cu 14 ani, şi membrii Asociaţiei Culturale "Frăţia", în frunte cu Elena Borca, preşedintele acestei organizaţii) a început să rodească în sufletele românilor de pretutindeni care se alătură acţiunii de strângere de fonduri demarată de comunitatea română din Suedia, întrunită în mare parte în Asociaţia Frăţia, pentru ca lăcaşul de cult să poată fi realizat, iar alături de el să fie ridicat un aşezământ care să reprezinte România.
   În "Cartea de Aur" a Bisericii şi a complexului care va deveni Centru Ecumenic în una din cele mai importante capitale europene vor figura numele tuturor ctitorilor care au contribuit la ridicarea acestui edificiu ce se doreşte o dovadă vie în lumea scandinavă şi în Europa a vitalităţii, vredniciei românilor şi a autenticelor valori milenare care i-au ajutat, încă odată, să construiască şi în vremuri de restrişte. Acest document va fi păstrat la loc de cinste, spre veşnică pomenire şi aducere aminte generaţiilor viitoare despre demnitatea de a fi român, pentru care s-au sacrificat românii de pretutindeni şi cei ajunşi în Scandinavia, la începutul acestui mileniu aducător de mult zbucium şi al unei pribegii de o dimensiune fără precedent în istoria poporului nostru. 
   Într-un moment istoric de restrişte, în care numele de român a fost lovit pe nedrept cu vorbe de ocară, acesta este scopul nobil în jurul căruia sunt chemaţi să se unească  toţi fraţii noştri dornici să aducă o contribuţie cât de mică la repararea acestei realităţi dureroase şi la împlinirea unei nevoi spirituale româneşti de trăire creştinească pe aceste meleaguri.
  În acest context, din respect pentru istoria României şi pentru cea a Regatului Suediei, ţară care ne-a oferit aceste oportunităţi, considerând că - aflându-se mai presus de interese politice mărunte, aşa cum a dovedit prin destin şi fapte - garanţia cea mai vizibilă a demnităţii românilor şi acţiunilor oneste ale acestora este Coroana României şi în special Majestatea Sa Regele Mihai I, Asociaţia Frăţia supune atenţiei Casei Regale a României proiectul  în sprijinul căruia privim cu speranţă la perspectiva implicării Coroanei României, cu un mesaj public de sprijin din partea Majestăţii Sale Regele, din partea Membrilor Casei Regale a României, în cadrul campaniei de strângere a fondurilor care se derulează. Aceasta va uni şi va da putere românilor din Stockholm şi nu numai, să realizeze un obiectiv important pentru fraţii noştri din Suedia, aducător de prestigiu naţiunii şi de folos ţării.

                                   Asociaţia Culturală Româno-Suedeză "Frăţia"

Cei care doresc sa se alăture eforturilor de ducere la împlinire a acestui proiect pot contribui financiar prin depuneri în contul Asociaţiei Frăţia utilizând datele prezente pe siteul Asociatiei, www.fratia.se
 sau luând legătura cu Asociaţia, folosind următoarele date de contact:
          
Asociaţia Culturală Româno-Suedeză FRĂŢIA
 Web site -  www.fratia.se
 Box: 2072 127 02 Skarholmen Org.nr. 802401-2190 Pg. 107 64 68 - 6 BG: 5923 - 7941
 Tel. 08 - 531 807 44
 E-mail: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.